Anti-casa

Nu vreau să intru frumos în casa ta, pe la intrarea principală, aşa cum fac oamenii normali în mod normal.

Bat la uşă şi întreb curajoasă dacă e cineva acasă, dar înainte să ajungi să-mi deschizi, eu sar pe geam, pentru că am văzut deja că ești înăuntru.  Ah, nu e deschis, nu? Nicio problemă, îl voi sparge. Iau o piatră, am întotdeauna ceva la îndemână. Si dacă nu am, improvizez, sunt inventivă, să nu îţi faci griji. Am intrat în casă ca un hoţ, “sub pielea ta”. La început, ți-am lăsat senzația că îmi voi șterge frumos pantofii la intrare, te voi lasă să îmi iei haina şi o să cer voie să iau un loc pe undeva. Dar nu, eu sunt nerăbdătoare şi vreau să merg direct în camera principală, cea pe care o îngrijești zilnic si o cureți de praful celor care au mai fost acolo înaintea mea. Îmi arunc o privire prin toate încăperile, deși ţi-am zis deja care-i favorita mea şi unde vreau sa rămân, dar îmi place să le văd pe toate, aşa te cunosc mai bine. Poate felul în care ţi-ai decorat dormitorul spune ceva despre tine. Am şi observat un detaliu fain aici.

În living ai un şemineu mare, deci de-asta e atât de cald. Sau să fie altul motivul? Bănuiesc că voi afla. Ştiu că nu îţi plac pisicile, dar mi se pare că s-ar încadra perfect una în decor. Ai uitat şi o carte pe covor, “Plânsul lui Nietzsche”. Deja devine din ce în ce mai interesant. Te uiți mirat la mine la început, dar eşti încântat în acelaşi timp. Sunt un oaspete nou şi te intrigă asta. Așezi si flori în vaza de pe măsuţa de sticlă, mă servești cu cele mai bune dulciuri pe care le ai prin bucătărie. Mă ajuți să mă instalez şi mă simt deja de-a casei; ne aşezăm apoi pe canapea şi alegem nişte filme; ce coincidenţă, avem aceleași gusturi.

Se termină şi maratonul de filme şi începem să vorbim despre evoluţia universului; despre afaceri; planuri de viitor; muzică; modă – chestii din departamentul “fleacuri pentu copii”, cum zic The Motans. E aproape perfect. Apoi te ridici grăbit, fără explicații. Capul îmi cade pe pernă si ma uit la tine nedumerită. Ți-ai amintit că nu am intrat, totuşi, în mod regulamentar. Cine sunt eu să ard niște etape, să evit niște încăperi? Doar tu ești stăpânul casei şi impui regulile. Nu contează că am fost o companie plăcută, mă evacuezi. Îți spun, înainte de a ieşi, tot pe geam, pentru că sunt ca o furtuna, nu rămâne liniște niciodată în urma mea, că greșești crezând că lucrurile sunt incorecte sau nepotrivite daca nu-s făcute în maniera ta. Nu mă asculţi, privești absent şi tâmp prin mine, nu contează că am locuit împreună, chiar dacă prea puțin timp, şi a fost destul de bine.

Îmi iau lucrurile şi plec. De data asta nu mai bat la uși închise şi nici geamuri nu mai sparg. Rămâi singur, în casa ta, sau primește musafiri care joacă după cum dorești şi se prefac încântaţi să intre pe uşă, să se descalţe si tot tacâmul. Mie nu-mi place să mă încadrez în tipar, în niciun caz în al tău.

I’m sunshine mixed with hurricane. Not everybody gets me. And I actually don’t want to be understood by anyone. I’m a special guest and I need a special home to make myself comfortable into. Kbye!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *