Zidurile

Ea şi-a construit un zid în juru-i. O adevărată fortăreaţă. Se putea observa de departe; nu mulţi se încumetau să caute o crăpătură pe undeva pe acolo, să vadă dincolo de aparenţe, cu atât mai mult să încerce să escaladeze zidul acela imens.  Însă nu a fost aşa de la început.

A fost o vreme când oamenii erau liberi să viziteze grădina senină a sufletului ei, să sădească după bunul plac flori sau plante otrăvitoare şi să plece sau să rămână mai mult sau mai puţin. Dar ultima persoană a venit, a plantat prea puţin şi a smuls tot ce a găsit în cale. Aşa a apărut zidul. Nu a fost construit cărămidă cu cărămidă, ci s-a ivit peste noapte; amalgam de frustrări, dezamăgiri şi mai ales de măsuri de precauţie. Credea că n-are să mai arate prea curând cuiva poarta ascunsă, refugiul.

Dar a apărut El de nicăieri, învăluit într-o umbră. A luat-o de mâini şi i-a atins sufletul, dar ea nu a ştiut asta de la început. N-a ştiut că era un magician. El era tot ce nu era ea. Sau tot ceea ce ea îngropase undeva în subsidiar. Ea idealistă, el pragmatic. El “nemuritor şi rece”, ea gata să se topească şi să se sacrifice la nevoie. Şi, deşi ea ştia că tot ce-i diferit faţă de lumea ei o va atrage ca o nebuloasă, nu a crezut că acest magician va avea un impact atât de puternic asupra zidului. L-a lăsat să-l demonteze cărămidă cu cărămidă şi începuse să-i placă ce zărea în exterior. Deşi era întuneric, întunericul o atrăgea şi o făcea să-şi dorească mai mult. Niciodată nu au atras-o lucrurile simple sau uşoare. Însă ce n-a mai ştiut ea este că, pe măsură ce magicianul distrugea cu o mână fortăreaţa ei, cu cealaltă o înăsprea pe a lui. Căci el nu a apărut de nicăieri, deşi aşa părea iniţial. A apărut dintr-o altă lume, a trăit alte experienţe care l-au marcat şi au modelat omul care este în prezent. Experienţe care l-au făcut mai temător, deşi în aparenţă nu se lasă mişcat de nimic. Temător de faptul că o altă ea îl poate descifra şi va găsi din nou drumul spre o inimă ascunsă cu meticulozitate.

Şi, aşa cum fiecare magician dispare la finalul reprezentaţiei, şi el s-a făcut nevăzut. Dar nu din senin, poate ar fi fost mai puţin surprinzător. A luat înapoi bucată cu bucată tot ce oferise şi s-a retras abil. Şi a fost cu atât mai dureros aşa. A a ales calea uşoară. A refuzat să primească binele dincolo de zidurile lui pentru că era atât de obişnuit cu tot ce era rău. Deşi vibrau pe aceleaşi note la început, el a ales să smulgă coardele vioarei şi să alunece în continuare de unul singur, pe propriile note.

Zidul a rămas pe jumătate distrus, dar ea nu are de gând să îl ridice din nou. Cel care se va mai încumeta să se apropie va trebui să clădească cealaltă jumătate şi să se adăpostească amândoi acolo, mai puternici ca niciodată. Împreună.

Sfârşit? Sfârşit.

 

We’ll sink or we’ll swim

Baby, are you with me?

So tell me, would you dive with me?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *