” I’ll miss your smile, but I miss mine more “

Se întâmplă uneori să fii dezamăgit de persoana la care nu te aşteptai vreodată şi fix în momentul în care aveai, poate, cea mai mare nevoie. De fapt, dezamăgirea e aceeaşi, doar că se resimte mai puternic în situaţiile dificile. Şi atunci apar diverse stări. Agitaţia şi nervozitatea: “cum a putut să-mi facă aşa ceva? las’ că îi arăt eu!”, tristeţea şi frustrarea: “ce am făcut să merit asta?”. Negarea: “Probabil e o neînţelegere şi m-am grăbit să trag concluzii”. Aş vrea să spun şi nepăsarea, dar până acolo e cale lungă.

Adevărul e că nu trebuie să “meriţi” ceva. Despre asta e viaţa. Despre tot felul de provocări şi experienţe, unele mai neplăcute decât altele, din care te alegi cu lecţii preţioase. Oamenii sunt egoişti de cele mai multe ori şi se raporteză la relaţiile pe care le leagă în funcţie de propriile interese şi de beneficiile pe care le pot obţine de acolo. Iar aici mă refer la relaţiile de orice gen. Însă acum vreau să vorbesc puţin despre cele amoroase.

Stau şi mă gândesc că, pentru generaţia noastră, onestitatea şi fidelitatea au devenit un lux. De ce oare? “Tentaţii sunt la tot pasul”, am auzit spunându-se. Ei, da, ce să-ţi povestesc? Înseamnă că ar trebui să trăim cu toţii într-un mare haos şi un “sharing” nesfârşit, pentru că va apărea întotdeauna o altă persoană care să ni se pară mai interesantă decât cea din urmă. Dar ce se fac ceilalţi, ăştia mai “normali”, care investesc timp şi resurse emoţionale într-o relaţie şi se trezesc într-o zi lăsaţi baltă? Sau, şi mai rău, se văd ei nevoiţi să renunţe pentru că descoperă că persoana de lângă a primit N şanse pe care nu le-a apreciat? Ce să facă, trebuie să plece. Să înceteze să bată la uşi care nu duc nicăieri.

Obişnuiam să-mi doresc ca cel care m-a rănit să simtă într-o zi pe propria piele cum e. Sau să mă încăpăţânez să schimb ceva şi să-i arăt persoanei de lângă mine că poate fi mai bună şi că eu o să-i fiu alături pe parcursul procesului. Cu timpul, însă, am realizat că cea mai bună chestie pe care o pot face atunci când cineva mă răneşte constant este să plec. Să nu mă mai uit în urmă, să nu îmi pese încotro se îndreaptă celălalt. Am dreptul să fiu egoistă pentru că ştiu ce am de oferit şi vreau să primesc acelaşi lucru înapoi. 

Am mai realizat că la 21 de ani priorităţile mele trebuie să fie cu totul altele şi că am datoria de a investi în mine. Să devin mai întâi eu cea mai bună versiune a mea,  iar lucrurile vor veni de la sine ulterior şi voi întâlni persoana care să merite să rămână, fără prea mari eforturi. Mai ştiu şi că, de acum înainte, voi fi capabilă să apreciez valoarea faptelor din spatele unor cuvinte.

Let go. Be brave. Know your worth.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *