17 lucruri care mă duc automat cu gândul la copilărie

Zilele trecute m-am oprit pe o bancă dintr-un părculeţ din zona Militari unde se strâng seară de seară mămici, tătici şi bunici cu copilaşi. Trec destul de des pe acolo, însă mai mereu sunt pe fugă. De data asta, însă, am simţit nevoia să mă opresc pentru că întoteauna mă încarc cu energie pozitivă atunci când privesc copiii care se joacă. Îmi amintesc de copilărie şi de cum era atunci când singurele mele griji erau să mă lase mama cât mai mult afară, la joacă, şi să o conving pe prietena mea cea mai bună de atunci să îmi cedeze mie o păpuşă mulatră care miroasea a vanilie.

Cred că generaţia mea s-a numărat printre ultimele norocoase pentru că a asistat la ascensiunea rapidă a tehnologiei – începând cu primele jocuri video, în care împuşcam raţe pe televizor şi până la smartphones şi alte gadget-uri – dar s-a bucurat şi de raţele şi vânătorii din faţa blocului/de pe uliţă.

Mi-am amintit astfel de câteva lucruri care mă fascinau atunci când eram copil şi de care generaţiile de astăzi probabil că nu au habar. Iată o listă:

  1. Atunci când aşteptam ca PC-ul să intre în modul “sleep” ca să privim screensaver-ul

anigif_enhanced-28419-1457312146-3

2. Sau când încercam să reparăm cu un creion banda casetei cu muzica favorită

enhanced-27623-1457389055-1 (1)

3. Momentul ăla în care ne temeam ca pentru propria viaţa atunci când se apropia monstrul in Skifree

enhanced-29981-1457311982-6

4. Satisfacţia supremă atunci când terminam un joc de Solitaire

enhanced-385-1457311962-1

5. Guma de mestecat extra bună, dar rară, Hubba Bubba la metru 

maxresdefault (1)

6. Când ne imaginam, împreună cu colegii sau prietenii, ca suntem in filmul Rebelde

rebelde-510085l

7. Nu ne petreceam vacanţa de vară cu nasul în laptop sau tabletă, ci “împuşcându-ne” cu puşti şi pistoale cu apă

enhanced-16815-1457311954-1

8. Desenele Disney preferate se aflau pe casete video

f71e7b470be4dca35b55f42adced34b2-0-700_700

9. Jucăriile celor de la Mattel pe care le vedeam în reviste pentru că în magazine se găseau destul de greu – favoritele mele, păpuşile Barbie

mattel

10. Stresul asociat cu păstrarea în viaţă a lui Tamagotchi

enhanced-30010-1457311950-17

11. Abţibildurile Pokemon care ne “picau” la cornurile Chipicao – un fel de strămoşi pentru aplicaţia Pokemon Go de astăzi – “Să-i prind pe toţi

maxresdefault (2)

12. Atunci când ne strângeam cu gaşca de prieteni sau colegi şi jucam Flori, fete sau băieţi

52544_5_1395149800

13. Desenele cu Sailor Moon 

Untitled-126

14. Apogeul rechizitelor şcolare – pixul multicolor

52548_9_1395150219

15. Ştampilele

4100050060

16. Ciocolata albă care pocnea în gură

17. Şi, bineînţeles, nu puteam încheia lista fără să amintesc de nelipsitul Oracol

dsc0044-copy

 

Sunt sigură că mai sunt multe alte lucruri din copilărie pe care nu le-am menţionat aici şi de care vă amintiţi cu drag. Voi ce jocuri aveaţi sau inventaţi, ce colecţionaţi? Ce desene animate urmăreaţi sau de care dulciuri nu vă puteaţi sătura?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *