Forever young #21

 

Ieri am împlinit 21 (wow, cum sună, DOUĂZECI ŞI UNU) de ani şi, ca de fiecare dată, mi-am întocmit în minte o listă cu ceea ce am învăţat în ultimul an despre mine, despre viaţă şi despre oamenii din jurul meu. Cumva simt că după 20 de ani încolo alerg pe o pistă descrescătoare şi că trebuie să trag cu dinţii de fiecare moment şi să încerc să-l valorific cum ştiu eu mai bine. Voi avea întotdeauna un suflet de copil, iar cei care mă cunosc pot confirma lucrul ăsta, dar cred că a sosit momentul să mă maturizez, să mă ocup serios de viitorul meu, printre altele, să fac pace cu mine şi cu “fantomele trecutului” ca să pot merge mai departe şi să mă bucur de toate pe care viaţa asta le are de oferit, fie ele bune sau… mai puţin bune.

Am învăţat, în cei 21 de ani ai mei, că, deşi primim “instrucţiuni” de la cei apropiaţi, cele mai bune învăţături reies din propriile greşeli şi că, dacă nu eşti lăsat de mic să te loveşti cu capul de sus, cel puţin uneori, e foarte posibil să eşuezi mai târziu, ca adult, sau să ai nişte probleme de adaptare.

Am întâlnit oameni care m-au dezamăgit şi m-au făcut să îmi pun zeci de întrebări legate de mine şi de ceea ce sunt, dar aceleaşi experienţe m-au făcut să devin mai bună cu timpul şi să accept faptul că nu întotdeauna primeşti înapoi ceea ce oferi. În afară de cei care te iubesc, în general, oamenii vor rămâne în viaţa ta numai atât timp cât le convine, iar tu trebuie să îi ierţi, pentru că este foarte posibil să fi făcut şi tu cuiva asta, la rândul tău.

Pe lângă aceşti oameni care m-au dezamăgit, am câştigat (şi spun câştigat pentru că “la toate trebuie să ai noroc în viaţă, dar mai ales la oameni”) persoane care mi-au demonstrat că vor fi acolo în cele mai urâte perioade şi mă vor suporta aşa cum sunt eu, un amalgam de stări şi de emoţii, dar care vor fi şi suflet lângă sufletul meu atunci când voi realiza ceva sau se vor bucura pentru simplul fapt că eu sunt fericită, iar pentru asta trebuie să le mulţumesc.

Am mai învăţat că e greşit să încerci să controlezi totul în cel mai mic detaliu, sigur n-o să-ţi iasă, pentru că nimeni nu le poate şti pe toate, şi vei reuşi numai să te stresezi sau să te descurajezi. Lasă lucrurile să vină de la sine şi ai încredere în tine în primul rând. Şi daca tot a venit vorba de încredere în propria persoană… cred că este cea mai puternică armă pe care fiecare dintre noi ar trebui să o deţină. De aici porneşte şi tot aici se încheie totul – experienţele cu ceilalţi şi cu lucrurile din jurul nostru sunt influenţate, în primul rând, de felul în care ne raportăm la propria persoană.

Mă plângeam des că sunt nefericită singură şi că vreau să-mi găsesc o jumătate “la fel ca mine”, însă fericirea e o stare de spirit care vine din interior şi nu cred că un lucru atât de important depinde de altcineva în afară de tine. Ceilalţi pot doar contribui la starea asta, dar nu trebuie să aibă un rol decisiv. De asemenea, atunci când întâlneşti persoana potrivită, vei realiza că nu trebuie să fie întru totul la fel ca tine. Cu timpul, vei învăţa să iubeşti asemănările dintre voi şi să respecţi diferenţele.

Am învăţat că mai am multe de învăţat, dar acum, la cei 21 de ani, simt că am tot timpul din lume să greşesc, să mă ridic şi să mă bucur apoi ca o nebună de toate lucrurile pe care le-am învăţat şi de ceea ce sunt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *